Producătorul sud-coreean de anvelope Kumho Tyre a fost premiat pentru profilele anvelopelor, Majesty 9 Solus TA91 și WinterCraft Wi51, cu două premii iF Design.
Organizat in Offenbach am Main, editia din 2020 a iF Design Award Forum a acordat producatorului de anvelope Kumho Tyre două premii pentru anvelopa de vară Kumho Majesty 9 Solus TA91 și anvelopa de iarnă WinterCraft Wi51. Premiul iF Design este considerat Oscarul designului în industrie și este acordat anual de către International Design Forum din Hanovra. Premiul este recunoscut la nivel mondial alături de Red Dot Design Award și IDEA Design Award ca fiind una dintre cele mai prestigioase distincții de design. Câștigătorii sunt aleși printr-un proces de selecție în mai multe etape, în care nu se evaluează doar designul, ci și caracteristicile esențiale ale produsului, cum ar fi inovația, prietenia cu mediul, calitatea, funcționalitatea și ușurința în utilizare.
Anvelopa Kumho Majesty 9 Solus TA91 este o anvelopă Ultra High Performance, dezvoltată în principal pentru piața din SUA și care nu este oferită în Europa. Anvelopa Kumho WinterCraft Wi51 este o anvelopă de iarnă arctică, destinată utilizării în principal în Scandinavia și Rusia.
ung Il-Taik, Managing Director responsabil pentru cercetare și dezvoltare la Kumho în Coreea, a declarat: „Câștigarea celor două premii iF Design este din nou o recunoaștere minunată atât pentru filosofia noastră globală de design, cât și pentru tehnologiile noastre inovatoare. Cele două distincții ne motivează să continuăm să dezvoltăm cele mai bune produse pentru clienții noștri.”
